David Popovici, cel mai titrat român din anul 2022, ar putea face pasul în spate și să se retragă din competițiile de natație după Jocurile Olimpice din 2024.
Nu mai puțin de 14 medalii a câștigat în anul recent încheiat sportivul în vârstă de 18 ani, printre care se numără și două medalii de aur la Campionatul Mondial și două de aur la Campionatul European, iar vestea retragerii vine la puțin timp după ce Robert Glință a făcut același anunț.
Totuși, Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modren, anunță că David Popovici poate părăsi România în anul 2024, după Jocurile Olimpice de la Paris.
În 2023, David Popovici se va ocupa și de studii, dat fiind faptul că pentru el urmează și Bacalaureatul. Mai mult, Camelia Potec a dezvăluit faptul că sportivul de 18 ani va lua o decizie în vederea plecării la o Universitatea din afara țării.
„Sunt 50% şanse. Dar, orice ar decide acum, lucrurile se pot schimba. Pentru că obiectivul este să câştige medalie la Jocurile Olimpice de la Paris. Bineînţeles că ne dorim cu toţii să aibă două medalii de aur, dar mai avem până atunci. Momentan, obiectivul este realist, normal, competiţia este dură… E vorba de Jocurile Olimpice. Toate gândurile şi toate planurile se fac până la JO 2024. În cazul în care, Doamne fereşte, nu iese, în cazul în care se întâmplă ceva, lucrurile pot lua o întorsătură chiar imediat după Jocurile Olimpice. Chiar dacă decizia acum ar fi să nu plece din ţară. Doamne fereşte! Dar poate câştigă două medalii de aur, bate două recorduri mondiale de seniori şi spune: «Gata, plec din ţară, îmi văd de studii şi nu mai vreau să fac înot»”, a dezvăluit Camelia Potec la as.ro.
Camelia Potec a mai anunțat că David Popovici a primit oferte încă din anul 2021, atunci când a terminat pe locul 4 cursa de 200 de metri de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„În 2021, după terminarea Jocurilor Olimpice, a avut foarte multe oferte. Inclusiv la Federaţie au venit foarte multe oferte. Am spus, da, are oferte, există şanse să plece şi, după această vacanţă, se va decide exact ce urmează să facă. Şi în urma discuţiilor pe care le vom avea împreună, şi în urma ofertelor, după ce o să le vadă pe toate. În momentul în care am început pregătirea cu David şi a intrat în bazin, cred că undeva în 10 septembrie sau 1 septembrie, noi am declarat ca Federaţie că David rămâne în România până la Jocurile Olimpice de la Paris şi se va pregăti în diferite bazine din România sau alte bazine din alte ţări, dacă va pleca în cantonament. Dar el va rămâne în principal, cel puţin 90% din timp, să se pregătească în România cu antrenori români. Proiectul se face pe un ciclu olimpic. Din păcate, acest ciclu olimpic a fost mai scurt, pentru că Jocurile Olimpice au fost în 2021. Deci este de doar trei ani, dar decizia se face pe ciclu olimpic. Orice se poate întâmpla, de aceea nu se fac planurile pentru perioada de după Jocurile Olimpice. Ele se pot schimba”, a mai spus președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER